BRICK HOUSE
Terenul pe care s-a realizat locuința este situat în nordul orașului, teren cu o declivitate medie, cu potențial de exploatare în a descoperi perspective interesante asupra orașului și a pădurilor din împrejurimi. S-a dorit o casa cu multe spații interioare, generoase, care sa raspunda nevoilor familiei pe termen lung. Aceste dorințe s-au suprapus cu forma neregulata a terenului, cu conditionarile urbanistice și cu dorinta de a realiza o casa bine integrată în sit, cu spații funcționale, interesante, orientate spre curte și spre diverse perspective exterioare.
Așa s-a nascut propunerea prezentată: o casa compusa pe 4 niveluri, cu o suprafață extinsă în plan până în retragerile minime obligatorii, pe alocuri cu mici extrudari, generate de nevoia de a crea o compoziție coerentă și funcțională. Fiecare nivel are functiune diferită: subsolul adaposteste vehiculele, spațiile tehnice și depozitarea; parterul, puțin înălțat spre strada este conectat cu spațiul curții și înglobează zona de zi, bucătăria, spațiul comun familiei; etajul acomodează zona de noapte, dormitoarele iar spațiul de relaxare de la mansarda este intr-o relatie intima cu terasa si exteriorul, datorita unui decupaj în acoperiș care oferă perspective asupra imprejurimilor. Fiecare spațiu din casa are orientări diferite și genereaza un dialog diferit cu natura și orașul. Prin decupajul întregului volum, s-au obținut terase, logii, accente, un joc de volum care oferă intimitate și mediază spațiul interior – exterior prin jocurile de lumini și tablourile diferite ce le oferă asupra mediului înconjurător.




















